Recâștigă-ți echilibrul

Învață să trăiești în armonie cu tine și cu cei din jur.

Te învățăm cum să obții sau să îți menții starea de sănătate mentală pentru o viață de calitate.

Suntem aici pentru a-ți oferi un sprijin real, dar și metode și tehnici practice care să te ajute în gestionarea stărilor emoţionale, controlul și eliminarea comportamentelor contraproductive și a dependențelor sau în formarea unor relații durabile și satisfăcătoare.

La Wild & Associates, practicăm psihoterapia cognitiv-comportamentală, o metodă care în momentul de față are cele mai puternice dovezi științifice în ce privește eficiența și rezultatele în ameliorarea și vindecarea anumitor tulburări mentale. Un beneficiu important al acestei metode este că produce rezultate foarte devreme, mai precis după 3 până la 6 ședințe, când se pot vedea îmbunătățiri importante ale stării emoționale sau o scădere a frecvenței comportamentelor nedorite.

Cu fiecare ședință, psihoterapeutul te va ghida și va urmări să abordezi ariile în care dorești să obții ajutor, fiind atent în același timp la emoțiile sau stările fizice trăite în timpul ședinței. Astfel, sunt minimizate eventualele stări de suferință care ar putea apărea în cazul retrăirii unor evenimente din trecut.

Terapeutul nostru va avea întotdeauna două lucruri în vedere: să furnizeze recomandări practice și personalizate pe problema discutată și să se asigure că acestea se desfășoară într-un ritm confortabil.

E important de menționat faptul că terapeutul menține confidențialitatea absolută, nu numai a conținutului discuției, ci și asupra prezenței tale în cabinet.

Tarife

Fie că ne adresăm unor probleme emoționale sau psihologice personale, de cuplu sau de grup, suntem oricând dispuși să te ascultăm și ajutăm.

Vrei să afli mai multe?

Trimite-ne un mesaj cu întrebările tale și noi îți vom răspunde în cel mai scurt timp!
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.